Национальный Совет по Юридической Помощи, Гарантируемой Государством

Concursul de selectare a avocaţilor specializaţi pe cauze penale

06.09.11 15:05

Se anunţă concursul de selectare a avocaţilor specializaţi pe cauze penale şi a avocaţilor stagiari în vederea participării la sesiunile de instruire „Standarde de performanţă ale avocatului în procesul penal”

Programul de Drept al Fundației Soros-Moldova implementează proiectul Promovarea unui sistem durabil de asistenţă juridică garantată de stat în Republica Moldova, care are următoarele priorități: consolidarea capacităţii manageriale a Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat în ceea ce priveşte administrarea sistemul de asistenţă juridică garantată de stat într-un mod eficient; creşterea standardelor de apărare publică în întreaga ţară şi încurajarea culturii serviciilor de apărare activă şi holistică pentru clienţii săraci; sporirea gradului de conştientizare politică şi a sprijinului pentru legi şi politici mai bune în domeniul asistenţei
juridice garantate de stat.

În cadrul proiectului, Programul de Drept în cooperare cu Biroul Asociat de Avocaţi „Avocaţii Publici”, Uniunea Avocaţilor din Republica Moldova, Baroul Chişinău, va organiza un program de instruire pentru avocaţi licenţiaţi şi avocaţi stagiari specializaţi pe cauze penale. Acest program de instruire îşi propune să asigure transferul de cunoştinţe de la avocaţi publici către avocaţi stagiari şi licenţiaţi, şi urmăreşte să pună bazele unei metodologie complexe şi coerente de formare iniţială şi continuă a avocaţilor penalişti implicaţi în protecţia juridică a intereselor categoriilor sociale defavorizate.

Este notoriu faptul că avocatura în Republica Moldova se confruntă cu numeroase probleme ce ţin de calitatea serviciilor. Originea acestor probleme se găseşte în metodele defectuoase de instruire iniţială şi continuă.
Avocaţii Publici reprezintă un corp de avocaţi care au fost creaţi pentru facilitarea accesului la justiţie a categoriilor defavorizate de persoane, dar şi pentru a descifra şi găsi soluţii detaliate pentru impedimentele care
stau in calea accesării unei justiţii echitabile, fie de natura legislativă, fie de natură practică. Avocaţii publici au creat standarde complet noi pentru activitatea eficientă a avocaților penalişti în condiţiile legislației procesual - penale moldoveneşti. Multe din experienţele lor pot fie considerate drept un etalon al avocaturii în sistemul procesual - penal al Republicii Moldova şi, prin urmare, merită şi trebuie transmise şi împărtăşite cu colegii de breaslă.

Obiectivele sesiunilor:

• Instruirea şi transferul de experienţă pentru aproximativ 50 de avocaţi care să ducă la sporirea calităţii serviciilor juridice acordate clienţilor în cauze penale, în baza unui set de criterii și nivele de performanță clar stabilite.
• Îmbunătățirea calității asistenței juridice prin formarea capacităţii avocatului de a elabora o strategie de apărarea în
dosarul clientului.

Strategia de implementare

În 2011 vor fi desfăşurate doar 2 sesiuni de instruire cu titlu „Standarde de performanţă ale avocatului în procesul penal” pentru aproximativ 50 de persoane, iar evaluarea şi lecţiile învăţate vor ajuta organizatorii şi finanţatorul
să elaboreze o strategie complexă de intervenţie pentru soluţionarea problemelor ce ţin de lipsa instruirii iniţiale şi continue a avocaţilor penalişti, calitatea şi standardele deontologice în cazul reprezentării intereselor categoriilor defavorizate de persoane.

Sesiunile de instruire vor fi organizate la 23 – 24.09.2011 şi 30.09 – 01.10. 2011 la pensiunea Odiseu, din or.
Vadul-lui-Vodă.

Fiecare sesiune este împărţită în 8 compartimente care reflectă următoarele subiecte:

  • Rolul avocatului la faza inițială a urmăririi penale;
  • Stabilirea contactului cu clientul în dependență de categoria socială din care face parte (Intervievarea clientului /
    model de chestionar);
  • Formarea unei strategii în apărarea clientului/Colectarea probelor/Întocmirea dosarului;
  • Rolul avocatului în faza controlului judiciar al procedurii prejudiciare;
  • Pregătirea avocatului pentru ședința de judecată, inclusiv accesul avocatului la materialele dosarului și verificarea conținutului acestora;
  • Pregătirea şi utilizarea referinței la rechizitoriul procurorului în cadrul începerii cercetării judecătorești;
  • Întocmirea susținerilor verbale;
  • Asigurarea calității asistenței juridice garantate de stat (experienţa avocaților publici).

Sesiunile vor fi moderate de dl Igor Ciobanu, dr. conferențiar, managerul BAA „Avocații Publici” şi de dna Veronica Mihailov-Moraru, magistru în drept, avocat public.

La finele seminarelor, participanților vor primi certificate de participare.

Cheltuielile de cazare, alimentare şi transport vor fi suportate de către organizatori.

Condiţiile de aplicare:

Avocat licenţiat sau avocat stagiar,
Specializat sau intenţionează să se specializeze pe cauze penală.

Avocații interesați să participe la aceste sesiuni sunt rugaţi să expedieze dosarele la adresa: str. Bulgara 32, mun. Chişinău, sau la adresa de e-mail: tdanilescu@soros.md.

Dosarele vor conţine următoarele:

  • Copia licenţei de avocat sau a legitimaţiei de stagiar,
  • CV-ul,
  • Scrisoare succintă de motivare (max. 1000 de cuvinte) care să conţină dovada pregătirii teoretice şi a specializării sau intenției de a se specializa în domeniul penal (va rugam să indicaţi la care din cele 2 sesiuni doriţi să participaţi).

Termenul limită 15 septembrie 2011. Vor fi contactate doar persoanele selectate.

Persoană de contat Tatiana Danilescu, tel. 270032, e-mail: tdanilescu@soros.md.

 

2008 - 2012  © CNAJGS, Design by Adpixel, IMplemented on TYPO3