Consiliu Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat

Conferinţa Naţională cu genericul: "Asistenţa juridică garantată de stat în Republica Moldova: constatări şi tendinţe de dezvoltare."

27.12.10 12:22

Pe data de 15 decembrie în municipiul Chişinău a fost organizată Conferinţa Naţională cu genericul: "Asistenţa juridică garantată de stat în Republica Moldova: constatări şi tendinţe de dezvoltare."

La conferință au participat membrii Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garntată de Stat, coordonatorii şi consultanţii Oficiilor Teritoriale, reprezentanți ai Ministerului Justiției, Ministerului Afecerilor Interne, Procuraturii Generale, Curţii Supreme de Justiție, Curţii de Apel, Uniunii Avocaților din Republica Moldova.

Lucrările conferinței au fost deschise cu un cuvînt de salut din partea Ministrului Justiției d-ul Alexandru Tănase, care a felicitat angajații sistemului cu această ocazie și cu succesele realizate. D-ul Tănase a mai accentuat încă o dată că asistența juridică garantată de stat este una din prioritățile de bază în vederea dezvoltării unei societăți democrate și sănătoase.

Conferința a continuat într-un format de prezentări, dezbateri şi întrebări pe baza rapoartelor privind acordarea asistenţei juridice garantate de stat prezentate de către coordonatorii Oficiilor Teritoriale ale CNAJGS.

Parta a doua a conferinței a fost dedicată prezentării rezultatelor activității sistemului de asistență juridică garantată de stat pentru anul 2010, astfel că Președintele CNAJGS d-ul Victor Zaharia a generalizat cu prioritate deficiențele sistemului și împreună cu participanții a identificat soluțiile în vederea înlăturării acestora. De asemenea, a fost prezentată și dezbătută "Strategia de activitate în sistemul de acordare a asistenţei juridice garantate de stat" cît şi Planul de acţiuni pentru anul 2011.

Lucrările conferinței s-au finisat cu acordarea diplomelor de menţiune avocaţilor care acordă asistenţă juridică garantată de stat. Pentru merite remarcabile în activitatea profesională au fost decernați următorii avocați:

 
1. Ciobanu Igor, BAA „Avocații Publici„ m. Chișinău;

2. Criclivaia Mariana, BAA „Avocații Publici„ m. Chișinău;

3. Mihailov Veronica, BAA „Avocații Publici„ m. Chișinău;

4. Chirtoacă Leonid, BAA „Buiucani„  m. Chișinău

5. Diaconov Valeriu, CA „Valeriu Diaconov„ r. Călărași;

6. Covalenco Serghei, or. Comrat;

7. Buga Vladimir, or. Căuşeni;

8. Saganscaia Oxana, or. Cahul;

9. Revenco Eduard, mun. Bălţi;

10. Popescu Ion, mun. Bălţi.

Acest eveniment face parte din proiectul de promovare şi consolidare a sistemului de asistență juridică garantată de stat din Republica Moldova, fiind organizat de Oficiul Teritorial Chişinău al CNAJGS cu suportul financiar al Fundaţiei „Soros – Moldova”.

 

2008 - 2012  © CNAJGS, Design de Adpixel, Implimentat pe TYPO3