Consiliu Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat

Adresarea CNAJGS către Ministrul Justiţiei

20.04.10 15:03

Stimate Dle Ministru,

Consiliul Naţional pentru Asistenţa Juridică Garantată de Stat (CNAJGS) la ultima sa şedinţa din 28 octombrie 2009 a analizat starea de lucruri în sistemul asistenţei juridice garantate de stat (AJGS). În urma examinărilor, au fost evidenţiate un şir de probleme şi provocări care se concentrează pe cîteva dimensiuni: de ordin instituţional, ce ţin de legislaţie, legate de strategia în domeniu. Soluţionarea unor probleme depăşeşte competenţa CNAJGS şi cere intervenţia altor autorităţi publice, inclusiv a Ministerului Justiţiei.

1. Probleme de ordin instituţional.
Regimul juridic nedefinit al CNAJGS
Consiliul Naţional pentru Asistenţa Juridică Garantată de Stat îşi exercită atribuţiile în baza Legii cu privire la asistenţa juridică garantată de stat şi Regulamentului aprobat prin ordinul Ministerului Justiţiei nr. 18 din 24.01.2008. Deşi legea respectivă prevede că, CNAJGS este persoană juridică de drept public, în realitate acesta funcţionează mai degrabă ca un consiliu de experţi (neremuneraţi). În felul cum este prevăzut în Regulament, CNAJGS are capacitate juridică numai în timpul şedinţelor. În lipsa aparatului şi a unui  administrator care ar gestiona sistemul AJGS în regim permanent, CNAJGS realmente nu funcţionează ca autoritate publică.  Această situaţie are mai multe consecinţe negative:
- Nu există o legătură administrativă între oficiile teritoriale care funcţionează în regim permanent şi  CNAJGS, care funcţionează doar în timpul şedinţelor. De fapt,  oficiile teritoriale nu au un organ ierarhic superior. 
- CNAJGS nu poate lua decizii fundamentate pe analize şi prognoze, din simplu motiv că nu are personal care le-ar putea pregăti. Pînă la moment, aproape toate materialele, analizele şi proiectele de acte normative au fost furnizate fie de experţii Fundaţiei Soros-Moldova, fie de experţii Programului Comun al CoECE.
- Nu poate fi monitorizată calitatea asistenţei juridice acordate, aşa cum prevede Legea cu privire la asistenţa juridică garantată de stat.
Aceasta situaţie nu poate continua mult timp, este nevoie de a modifica Regulamentul CNAJGS astfel ca acesta să fie dotat cu aparatul administrativ necesar pentru a-şi exercita atribuţiile.
Consolidarea capacităţilor oficiilor teritoriale
Volumul asistenţei juridice garantate de stat a crescut considerabil şi se află în permanentă creştere. În acelaşi timp, tot mai pronunţat se pune sarcina asigurării calităţii prestaţiei avocaţilor. Pentru a acoperi volumul de muncă şi a asigura calitatea, este nevoie de personal suplimentar. Aceasta se referă în primul rînd la oficiul teritorial Chişinău şi oficiul teritorial Bălţi, care conform datelor, pe nouă luni ale anului curent acoperă mai mult de 80% din volumul total al AJGS. CNAJGS deja s-a pronunţat în această privinţă susţinînd demersurile coordonatorilor OT Chişinău şi OT Bălţi către Ministerul de Justiţie, prin care a fost explicată necesitata măririi numărului de personal, dar din păcate la aceste demersuri nu am primit un răspuns. 

2. Probleme legate de legislaţie.
Erori în Codul de procedură civilă
Prin Legea nr.89 din 24.04.08 au fost operate modificări în articolele 304 şi 316 din CPC, şi din greşeală a fost indicat că acestea intră în vigoare de la 01.01.2012. Urmează să fie corectat. Propunem, totodată,  ca participarea obligatorie a avocatului în procesele civile să fie prevăzută în toate cazurile stipulate la art. 77 Cod de procedură civilă.   Or, art. 77 Cod de procedură civilă are aceeaşi funcţie ca şi art. 69 Cod de procedură penală.

Caracterul nedefinit al normei prevăzute de art. 69 alin. (10) din Codul de procedură penală.
Nu este clar cum se parametrizează interesele justiţiei şi cum se justifică acestea pentru a obţine AJGS. De asemenea, această normă trebuie să fie aplicabilă  nu doar la faza judecării cauzei, dar şi la faza urmăririi penale, pe cînd Codul de procedură penală prevede expres doar faza judecăţii. Aceasta este în contradicţie cu jurisprudenţă CEDO.

Inefecienţa sistemului actual de testare a venitului beneficiarilor de AJGS.
În Codul de procedură penală lipsesc prevederi care ar impune testarea veniturilor persoanei. Ar trebui corelate normele de la art. 69 pct. (1) CPC cu prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr.198-XVI din 26.07.07, astfel încât să fie clar că nu este suficientă doar solicitarea din partea persoanei, dar trebuie  testat şi nivelul venitului acesteia.
Mecanismul de testarea a veniturilor nu funcţionează din mai multe cauze, inclusiv,  lipsa accesului la bazele de date (fiscale, cadastru, registru, etc.); imposibilitatea obţinerii actelor doveditoare; lipsa mijloacelor tehnice necesare pentru schimbul de informaţii cu raioanele. Este nevoie de o revizuire a sistemului de testare a veniturilor persoanelor care solicită AJGS.

Numirea avocaţilor de urgenţă.
Numirea avocaţilor în cazurile de urgenţă este în continuare suspendată în vid din punct de vedere juridic, deoarece Regulamentul privind asistenţa de urgenţă  (aprobat de CNAJGS) nu a fost înregistrat de Ministerul Justiţiei pe motiv că CNAJGS nu are competenţa necesară. O soluţie poate fi aprobarea acestuia de Ministerul Justiţiei împreună cu alte autorităţi publice interesate.

Lipsa standardelor profesionale ale avocaţilor.
AJGS nu trebuie să se deosebească cu nimic de asistenţa avocatului în cauze private. Calitatea asistenţei poate şi trebuie să fie apreciată pornind de la standardele aprobate şi promovate de Barou. În lipsa unui set de criterii a profesionalismului, aprecierea calităţii serviciilor avocatului nu poate fi făcută. Este în sarcina Baroului aprobarea standardelor profesionale.
Există un vid în reglementarea participării avocaţilor în regim pro bono. Aceasta conduce la abuzuri.

3. Probleme de ordin strategic
Caracterul extrem de permisiv al legislaţiei.
 De fapt,  sub umbrela asistenţei juridice garantate de stat pot fi  aduse aproape toate cauzele penale. Avînd în vedere ineficienţa mecanismului de testare a veniturilor, aceasta conduce la împovărarea bugetului.

Extinderea AJGS pentru cauzele civile şi contravenţionale.
Legea prevede acoperirea cu AJGS a cauzelor civile şi contravenţionale din 01.01.2012, dar deja sunt tot mai mulţi judecători care solicită desemnarea avocaţilor pentru astfel de cauze. Este nevoie de analizat minuţios premisele şi pregătit condiţiile pentru extinderea sistemului. Includerea cauzelor civile şi contravenţionale sub incidenţa AJGS va fi un şoc considerabil care poate submina funcţionalitatea sistemului. Posibil că trebuie examinată posibilitatea contramandării termenului.

Inexistenţa mecanismului de recuperare a cheltuielilor statului pentru AJGS.
La moment, asistenţa avocatului este nu numai garantată dar şi gratuită, deşi nici Legea cu privire la asistenţa juridică garantată de stat, nici CPP nu vorbesc nimic despre gratuitate. Recuperarea cheltuielilor suportate de stat pentru AJGS este o problema care are nevoie de o analiza complexă care ar include ajustarea cadrului legal, pregătirea condiţiilor instituţionale şi altele.

În afară de aceste probleme CNAJGS mai confruntă şi altele, dar acestea pot fi soluţionate reeşind din competenţa şi atribuţiile sale. Considerînd drept obiectiv principal asigurarea funcţionalităţii sistemului AJGS şi a calităţii serviciilor contractate de la avocaţi am adus la cunoştinţa Dvs. informaţia de mai sus pentru ca împreună cu colaboratorii Ministerului Justiţiei să formulăm soluţiile necesare.

Cu respect,


Preşedinte       Victor ZAHARIA

 

2008 - 2012  © CNAJGS, Design de Adpixel, Implimentat pe TYPO3